Racii din Romania

Taxonomie

Regnul Animalia
Subregnul Eumetazoa
Încrengătura Arthropoda
Subîncrengătura Crustacea
Clasa Malacostraca
Subclasa Eumalacostraca
Supraordinul Eucarida
Ordinul Decapoda
Subordinul Pleocyemata
Infraordinul Astacidea
Familia Astacidae

Statutul de conservare

Lista Roșie IUCN – neindexat

Convenția de la Berna – neindexat

Directiva Habitate – neindexat

OUG 57/2007 – neindexat

Cartea Roșie – amenințat

Austropotamobius bihariensis Pârvulescu 2019

racul bihorean Idle Crayfish Leerkrebs écrevisses au repos

Descriere generală. Distribuție

Specia a fost descrisă în 2019, pe baza evidențelor moleculare și morfologice. Este un rac de dimensiuni mici, rar atingând 10 cm în lungime. Carapacea este netedă iar coloritul dorsal variază în nuanțe de brun. Partea ventrală este mai deschisă la culoare şi tinde spre crem albicios, gălbui-portocaliu pe partea ventrală a cleştilor. Rostrul este triunghiular, cu laturile concave (amintind de forma unui clopot), având o creastă mediană discretă. Apexul este scurt. Postorbital există o singură creastă fină, fără spin. Zona cervicală este netedă. Diferența principală față de ruda sa, racul-de-ponoare, este dată de lipsa denticulației pe marginea ventrală a solzului antenal. Cleştii sunt puternici, asemănători cu cleștii racului-de-ponoare, cu protuberanțe mari, dispuse rarefiat.

Specie endemică pentru România, arealul său este strict limitat în vestul Munților Apuseni. Din punct de vedere biogeografic, cel mai probabil specia are origini în nordul Dinaricilor. Ca urmare a unor fenomene tectonice, populațiile au migrat odată cu masa de uscat desprinsă la începutul Miocenului, cu cca. 15 milioane de ani în urmă. În prezent specia ocupă cursul superior al afluenților Crișului Alb, Negru și Repede. Populații mai numeroase se află în afluenții Crișului Negu și Crișului Repede. Specia nu populează apele din partea de Est a Apusenilor. Pentru hartă vizitaţi pagina distribuţie.

Dimorfism sexual

Masculii se deosebesc de femele datorită cleștilor, mai mari la masculi, dar și a formei abdomenului, mai lat la femele. Pentru o diferenţiere certă a sexelor, mai ales în cazul juvenililor, observarea plăcii sternale şi a pleopodelor oferă indiciile certe. La mascul pe placa sternală se observă primele doua perechi de pleopode puternice şi orientate anterior (pentru transferul spermatoforilor), în timp ce la femela toate pleopodele sunt egale. Forma primelor doua pleopode de la masculi este asemănătoare cu cele ale racului-de-ponoare, astfel primul pleopod (Pl. I) are lobul distal aproape 1/2 din lungimea totală, în timp ce pleopodul al doilea (Pl. II) are exopoditul cel mult 2/3 din lungimea enopoditului, lobul distal al endopoditului fiind aproximativ 1/2 din lungimea sa.

Habitat și Ecologieie

Fiind o specie recent descrisă, racul bihorean nu este listat în documentele specifice pentru protecția și conservarea patrimoniului natural. Aceasta beneficiază de statutul de specie „strict protejată” pe baza statutului racului-de-ponoare, specie care până recent cuprindea populațiile racului bihorean. Habitatul specific îl reprezintă apele curgătoare curate (izvoare, pâraie), dar accidental poate ajunge și în apele subterane odată cu viiturile. De obicei preferă galeriile pe care le sapă în maluri de pământ dar frecvent trăieşte ascuns şi printre rădăcinile submerse ori sub pietre sau bolovani. Este activ mai cu seamă noaptea consumând aproape orice fel de hrană, reprezintând un adevărat sanitar al apelor. Juvenilii consumă preponderent hrană animală (larve) în timp ce adulţii consumă frecvent hrană vegetală, adesea chiar frunze căzute în apă. Este foarte sensibil la deficitul de oxigen şi la poluanţi chimici, O mare problemă pentru specie o reprezintă regularizările de torenţi sau antropizarea regiunilor submontane. Duşmanii naturali sunt vulpea, lupul, ursul, bursucul - pentru adulţi, peştii fiind o ameninţare numai pentru juvenili. O amenințare importantă o reprezintă extinderea speciilor nord-americane introduse în Europa care pe lângă competitivitatea crescută pot fi rezervorul patogenului Aphanomyces astaci cauzator al ciumei racilor. În faţa acestei maladii specia autohtonă nu prezintă rezistență cauzând mortalitate în masă. Ectosimbionții din grupul Branchiobdella nu produc pagube racilor.

Ciclul de viață

Racul bihorean se împerechează toamna, pe la sfârşitul lunii octombrie, înainte ca apele să îngheţe. În această perioadă pe placa sternală a femelelor pot fi observaţi spermatofori albi. Ponta poate cuprinde până la 100 de ouă, fiind purtată şi îngrijită de către femelă între pleopode până când juvenilii devin independenţi. Pentru o bună dezvoltare embrionară apa trebuie să nu depăşească temperatura de 5°C. Rata de supraviețuire a juvenililor este moderată, rar ajungând la valori de 70% din totalul pontei. Năpârlirea este mai frecventă la vârsta tânără (ajungând la 4-5 năpârliri pe an), în timp ce adulţii năpârlesc cel mult de două ori pe an, de obicei în lunile mai-iulie și septembrie-octombrie. Perioada de câteva zile după năpârlire este foarte critică întrucât lipsiţi de duritatea crustei pot fi uşor atacaţi de către peşti sau chiar alţi raci care au crusta dură. Cu ocazia năpârlirii îşi refac eventualele apendice pierdute sau vătămate însă de obicei un cleşte rupt se reface la dimensiuni mai mici. Maturitatea sexuală se instalează între 3 şi 5 ani, la o dimensiune cuprinsă între 35 şi 50 mm.

Specimene și localitate tip

Specimenul holotip (mascul) și două specimene paratip (mascul și femelă) au fost colectate din localitatea Damiș, jud. Bihor. Se află în custodia Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”: număr catalog holotip DCP829, număr catalog paratipi DCP830 și DCP831.

(vezi scrisoare de mulțumire)

Bibliografie selectivă

1. Pârvulescu L (2019) Introducing a new Austropotamobius crayfish species (Crustacea, Decapoda, Astacidae): a Miocene endemism of the Apuseni Mountains, Romania. Zoologischer Anzeiger 279: 94–102

2. Pârvulescu L, Pérez-Moreno JL, Panaiotu C, Drăguț L, Schrimpf A, Popovici ID, Zaharia C, Weiperth A, Gál B, Schubart CD, Bracken-Grissom H (2019) A journey on plate tectonics sheds light on European crayfish phylogeography. Ecology and Evolution 9: 1957–1971

3. Ion MC, Ács AR, Laza AV, Lorincz I, Livadariu D, Lamoly AM, Goia B, Togor A, Iorgu EI, Ștefan A, Popa OP, Pârvulescu L (2024) Conservation status of the idle crayfish Austropotamobius bihariensis Pârvulescu, 2019. Global Ecology and Conservation 50, e02847

4. Media: Digi24, UVT-Tv, Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, Crayfish News, Bihoreanul, Wikipedia