Racii din Romania

Taxonomie

Regnul Animalia
Subregnul Eumetazoa
Încrengătura Arthropoda
Subîncrengătura Crustacea
Clasa Malacostraca
Subclasa Eumalacostraca
Supraordinul Eucarida
Ordinul Decapoda
Subordinul Pleocyemata
Infraordinul Astacidea
Familia Astacidae

Statutul de conservare

Lista Roșie IUCN – deficiență date

Convenția de la Berna – anexa 3

Directiva Habitate – anexa 2A, 5A

OUG 57/2007 – anexa 3, 4A

Cartea Roșie – amenințat

Austropotamobius torrentium (von Paula Schrank 1803)

racul-de-ponoare Stone Crayfish Steinkrebs écrevisse des torreents

Descriere generală. Distribuție

Este un rac ce rar depăşeşte 10 cm în lungime. Crusta este netedă iar coloritul dorsal variază de la brun-închis până la portocaliu-deschis sau chiar alb, în funcţie de mai mulţi factori (printre care şi perioada de la ultima năpârlire, vârsta sau caracteristicile habitatului). Partea ventrală este mai deschisă la culoare şi tinde spre alb-crem albicios, mai intens pe partea ventrală a cleştilor. Forma rostrului este de triunghi isoscel, neted şi cu marginile fine. Apexul este scurt în comparaţie cu al racului-de-râu. Postorbital există o singură creastă fină, fără spin. Zona cervicală este netedă. Cleştii sunt relativ puternici, asemănători cu cleştii racului-de-râu dar cu pensele mai scurte. Propoditul are o scobitura mediană mărginită de doi tuberculi iar dactilopoditul un singur tubercul în treimea proximală.

Specie indigenă, ocupă un areal îngust în centrul şi sudul Europei, centrul genetic fiind în zona munților Dinarici. Limita nordică a arealului actual de răspândire este Germania şi Republica Cehă, la vest ajunge până în Luxemburg şi estul Franţei, la est până în România şi Bulgaria iar la sud Grecia şi chiar Turcia (Souty-Grosset et al. 2006). Arealul de distribuţie pentru România cuprinde zona montană şi submontană de sud-vest, până la valea Jiului. Pentru detalii vizitaţi pagina distribuţie.

Dimorfism sexual

Cleştii, cel mai adesea, sunt mai mari şi mai puternici la masculi iar abdomenul este mai lat la femele. Pentru o diferenţiere certă a sexelor, mai ales în cazul juvenililor, observarea plăcii sternale şi a pleopodelor oferă indiciile certe. La mascul pe placa sternală se observă primele doua perechi de pleopode puternice şi orientate anterior (pentru transferul spermatoforilor), în timp ce la femela toate pleopodele sunt egale. Forma primelor doua pleopode de la masculi este şi un criteriu important în diferenţierea faţă de speciile similare, astfel primul pleopod (Pl. I) are lobul distal aproape 1/2 din lungimea totală, în timp ce pleopodul al doilea (Pl. II) are exopoditul cel mult 2/3 din lungimea enopoditului, lobul distal al endopoditului fiind aproximativ 1/2 din lungimea sa.

Habitat și Ecologie

Habitatul preferat îl reprezintă apele curgătoare curate (izvoare, pâraie) dar poate fi întâlnit şi în râuri sau chiar lacuri din zona montană. Contrar numelui popular nu este o specie caracteristică apelor subterane unde poate totuşi ajunge odată cu viiturile. De obicei preferă galeriile pe care le sapă în maluri de pământ dar frecvent trăieşte ascuns şi printre rădăcinile submerse ori sub pietre sau bolovani. Este activ mai cu seamă noaptea consumând aproape orice fel de hrană, din acest motiv reprezintă un adevărat sanitar al apelor. Juvenilii consumă preponderent hrană animală reprezentate de macronevertebrate acvatice în timp ce adulţii consumă frecvent hrană vegetală şi chiar frunze de foioase căzute în apă. Este foarte sensibil la deficitul de oxigen şi la poluanţi chimici, în satele unde se practică spălatul tradiţional în albia râurilor populaţiile pot suferi pierderi masive datorită detergenţilor. O mare problemă pentru specie o reprezintă regularizările de torenţi sau antropizarea regiunii submontane. Duşmanii naturali sunt vulpea, lupul, ursul, bursucul - pentru adulţi, peştii fiind o ameninţare numai pentru juvenili. O reală ameninţare o reprezintă însă extinderes speciilor nord-americane introduse în Europa, Pacifastacus leniusculus fiind capabil să extermine o populaţie în 4-5 ani. Bolile parazitare de natură virală, bacteriană sau ciupercile sunt întâlnite şi la această specie însă oomycetul introdus odată cu speciile nord-americane Aphanomyces astaci, în faţa căruia speciile autohtone nu au anticorpi, reprezintă cauza majoră a eliminărilor cauzate de speciile non-indigene. Ectoparazitismul, fără a produce pagube, este frecvent întâlnit prin specii de branhiobdelide.

Ciclul de viață

Racul-de-ponoare se împerechează toamna, pe la sfârşitul lunii octombrie, înainte ca apele să îngheţe. În această perioadă pe placa sternală a femelelor pot fi observaţi spermatofori albi. Ponta cuprinde un număr de 40-70, mai rar 100, de ouă şi este purtată şi îngrijită de către femelă între pleopode până când juvenilii devin independenţi. Pentru o bună dezvoltare embrionară apa trebuie să nu depăşească temperatura de 5°C. Rata de succes este cuprinsă între limite foarte largi, de la 10 la 70% din totalul pontei. Năpârlirea este mai frecventă la vârsta tânără (ajungând la 4-5 năpârliri pe an), în timp ce adulţii năpârlesc o dată sau de două ori pe an, de obicei între lunile mai şi iulie. Perioada de câteva zile după năpârlire este foarte critică întrucât lipsiţi de duritatea crustei pot fi uşor atacaţi de peşti sau chiar alţi raci care au crusta dură. Cu ocazia năpârlirii îşi refac eventualele apendice pierdute sau vătămate însă de obicei un cleşte rupt se reface la dimensiuni mai mici. Maturitatea sexuală se instalează între 3 şi 5 ani, la o dimensiune cuprinsă între 35 şi 50 mm. Masculii pot fecunda anual în timp ce femelele după o depunere de pontă rămân inactive sexual unul sau chiar mai mulţi ani.

Bibliografie selectivă

1. Băcescu MC (1967) Fauna Republicii Socialiste România - Crustacea, Decapoda. Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti 4;
2. Holdich DM, Haffner P, Noël PY (2006) Species files in Souty-Grosset, C., Holdich, D. M., Noël, P. Y., Reynolds, J. D., Haffner, P. (Eds.), Atlas of Crayfish in Europe. Muséum national d’Histoire naturelle, Paris (Patrimoines naturels, 64);
3. Ingle R (1997) Crayfishes, lobsters and crabs of Europe - an illustrated guide to common and traded species. Chapman & Hall;

4. Pârvulescu L (2009) Ghid ilustrat pentru identificarea speciilor de raci din România. Editura Universității din Oradea, Oradea.

5. Pârvulescu L, Pérez-Moreno JL, Panaiotu C, Drăguț L, Schrimpf A, Popovici ID, Zaharia C, Weiperth A, Gál B, Schubart CD, Bracken-Grissom H (2019) A journey on plate tectonics sheds light on European crayfish phylogeography. Ecology and Evolution